Promisiunea calității. Din 1845.

Grupul Dalli este o afacere de familie la a cincea generaţie, care își dezvoltă afacerile și mărcile proprii în special în Europa. Combinăm peste 175 de ani de tradiţie, valori şi responsabilitate socială cu performanța de business și orientarea spre viitor, păstrând întotdeauna promisiunea calității ireproșabile. 

 

Produsele din portofoliul Dalli acoperă segmentele de îngrijire personală şi de îngrijire a casei. Avem fabrici și birouri în Germania, Olanda, Austria şi România, în care lucrează peste 1.750 de angajaţi. Partenerii noștri sunt lanţuri de magazine de reduceri, farmacii şi supermarketuri.

 

Rămânem fideli imaginii de “producător de branduri sub marcă proprie”, pe care am construit-o în peste un secol. Calitatea produselor Dalli este reconfirmată, în mod regulat, de institute de testare şi reviste independente pentru consumatori, ca Stiftung Warentest sau Öko-Test.

Loialitate și integritate.

Suntem mândri că facem parte din compania Dalli, ne mândrim cu moștenirea și realizările din cei peste 175 de ani și dorim să continuăm tradiția calității.

Responsabilitate.

Suntem conștienți de impactul declarațiilor, deciziilor și acțiunilor noastre, așa că procedăm mereu cu atenție în orice interacțiune.

Respect și apreciere.

Recunoaștem meritele celorlalți, acceptăm diferențele și soluționăm la timp și în mod corect neclaritățile.

Rezultate măsurabile.

Gândirea și acțiunile noastre sunt orientate spre soluții și ne implicăm activ pentru a atinge cu succes obiectivele stabilite.

Succesul clientilor și partenerilor.

Acțiunile noastre se concentrează pe oferirea de produse și servicii de calitate, așa încât partenerii și clienții noștri să-și poate îndeplini obiectivele proprii.

PRINCIPIILE PE CARE LE APLICĂM ÎN AFACERI

Grupul Dalli este o companie orientată spre performanță, prin calitatea produselor pe care le creează și distribuie pe piețe. Obiectivele principale ale companiei vizează satisfacerea clienților și a consumatorilor, siguranța angajaților și protejarea mediului înconjurător.

Clienții și consumatorii.

Succesul – prezent și viitor – al companiei depinde de dezvoltarea unor produse calitative și fiabile, precum și de livrarea acestora la timp, oriunde, în condiții optime.

Angajații.

Performanța individuală a angajaților de pe fiecare post și munca în echipă conduc spre câștiguri durabile. De aceea, managerii asigură calificarea angajaților, le stimulează implicarea, le monitorizează și recompensează succesele. În plus, respectăm procedurile și îmbunătățim continuu siguranța la locul de muncă, pentru a preveni accidentele și a asigura integritatea angajaților noștri.

Mediul înconjurător.

În fabricarea produselor, acționăm ecologic și responsabil, în acord cu standardele privind protecția mediului înconjurător.

DALLI, O ISTORIE DE PESTE 175 DE ANI

1845
1845

1845

Inaugurarea companiei în Stolberg. Începe producția de săpun la cazan, a cărui comercializare se face prin cărucioare și căruțe trase de cai.

1885
1885

1885

Începerea producției de detergent și săpun pulbere, sub denumirea Săpun-Dalli. Fluxul de producție este asigurat de o hidroturbină.

1899
1899

1899

Dalli devine o marcă independentă, iar în 1890 este inaugurată prima linie telefonică din cadrul companiei.

1900+
1900+

Anii 1900

Compania se mută în sediul actual din Stolberg. Sunt achiziționate mașini de scris și este angajat un specialist în marketing.

1913
1913

1913

Începerea producției industriale de masă: în urma achiziției de sisteme tehnice performante, din curtea fabricii (150 de angajați) pleacă primul camion cu produse Dalli.

1938
1938

1938

Achiziționarea a două fabrici de săpun, în Berlin și Viena. În acest an, compania numără peste 700 de angajați.

1960+
1960+

Anii 1960

Pătrunderea pe segmentul produselor de marcă: lansarea mărcii "Tandil" pentru clientul Aldi.

1970+
1970+

Anii 1970

Dezvoltarea segmentului de produse de marcă și realizarea de investiții în fabrica din Stolberg: bucătărie, centru social, bibliotecă.

1990+
1990+

Anii 1990

Extinderea portofoliului de produse prin preluarea de companii, fabrici și branduri de detergenți în Olanda.

1997
1997

1997

Dezvoltarea pieței de produse de înfrumusețare: preluarea companiei Win Cosmetic (produse cosmetice și de îngrijire corporală), din Flörsheim-Dalsheim, Germania.

2001
2001

2001

Dezvoltarea pieței de produse pentru îngrijire corporală: înființarea companiei Cult Cosmetic, sediul în Weinheim, Germania.

2007
2007

2007

Pătrunderea pe piața de produse cosmetice naturiste: preluarea companiei CEP din Salzhemmendorf, Germania.

2012
2012

2012

Inaugurarea unei noi unități de producție: fabrica de detergenți din Warth, Austria, cu peste 60 de angajați.

2015
2015

2015

Extindere în România: achiziţionarea și retehnologizarea fabricii din Timişoara, cu peste 195 de angajaţi

2017
2017

2017

Dezvoltarea brandurilor proprii: detergenții Dash în Germania, Austria și Elveția, precum și Bonux 3in1, pe piața est-europeană.